Îi așezau singurătății pleduri mărunte,
albeau pădurea să nu creadă în copaci,
taci, taci, taci, taci, taci, taci
și pietrele muntelui să nu creadă în munte.
O, mică șopârlă cu care-mi pansez gândurile,
dansează sticlos.
Acolo, în singurătate, m-am coborât
din ce în ce mai jos.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și deziluzie prin imagini poetice. Natura este personificată, iar ideea de credință este pusă sub semnul întrebării. Coborârea în singurătate sugerează o introspecție profundă și o pierdere a iluziilor.