Ce-i cu-atâta colb și omăt?
Luna-mi merge-ndărăt,
și-mi tot bâțâie din coadă
o dihanie năroadă.
Pe biserici și pe broateci
curg vădanii muieratici.
Știu și-un frasin cu piaștri –
când îl sui, sui munți albaștri.
Ghemotocul tău de gume
nu-l tămăduie o lume.
El mi-agață câte-o cracă
pe la gări, de gât, să-mi facă.
trecătoare pe curând
boala cărnii. Dar pe când.
– ca o ploaie dintr-o curcă –
trenul șade, tu joci țurcă.
(Dac-aș prinde-o-ar curge soare!)
Curcă…lună… trecătoare…
Sensul versurilor
Piesa pare a fi o succesiune de imagini poetice, evocând un sentiment de mister și trecere. Versurile sugerează o lume onirică, populată de elemente naturale și creaturi fantastice, unde timpul și realitatea se contopesc.