Iarna iubita mea este
printre animalele pădurii.
Vulpea știe că trebuie să mă întorc
înaintea dimineții și râde.
Cum tremură norii! Iar mie
îmi cade pe gulerul de zăpadă
un strat de gheață sfărâmicioasă.
Iarna iubita mea este
un copac printre copaci și cheamă
ciorile părăsite de noroc
în crengile arătoase. Ea știe
că vântul din zori o să-i ridice
rochia scrobită de seară, presărată
cu chiciură și o să mă trimită acasă.
Iarna iubita mea este
printre pescari și fără grai.
Supusă apelor, pe care firul
înotătoarelor ei o mișcă dinăuntru,
stau pe mal și privesc
cum se scufundă și cotește,
până când ghețurile mă alungă.
Și iar nimerită de strigătul de luptă
al păsării, care își întinde aripile
deasupra mea, mă prăbușesc
pe câmp deschis: ea jumulește
găinile și-mi aruncă o claviculă
albă. O apuc de după gât
și plec prin puful amar.
Infidelă e iubita mea,
știu, câteodată plutește
pe tocuri înalte înspre oraș,
sărută prin baruri paharele,
pe gură, cu paiul, adânc,
și îi vin cuvinte pentru toți.
Dar limba aceasta nu o înțeleg.
Țară de ceață am văzut,
inimă de ceață am mâncat.
în traducerea lui Dan Dănilă
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de melancolie și infidelitate prin imagini poetice ale iernii și ale naturii. Naratorul descrie o relație complicată cu o iubită infidelă, folosind metafore legate de frig, ceață și animale sălbatice.