Umede drapele atârnă pe catarge
în culori ce nicio țară n-a purtat,
adiind pentru stele înnămolite
și luna verde, în gabie odihnind.
Lume de ape din vremea descoperirilor!
Valurile acoperă orice drum,
picătură de sus lumina din rețele
de noi străzi, în văzduh așezate.
Dedesupt apele frunzăresc prin Biblii
și acul busolei e-ndreptat spre noapte.
Praful de aur e strecurat din vise,
mării îi rămâne numai părăsirea.
Nicio țară n-a rămas necălcată!
Ața marinărească plutește deșirată,
căci exploratorii falnici, surâzând,
cad acum în brațul mort de apă.
în traducerea lui Dan Dănilă
Sensul versurilor
Poezia descrie un peisaj al decăderii și al sfârșitului, unde simboluri ale explorării și ale gloriei trecute sunt acum scufundate în uitare și moarte. Exploratorii, odată falnici, își găsesc sfârșitul într-un braț de apă stagnantă, sugerând vanitatea ambițiilor umane în fața timpului și a naturii.