Ilarie Voronca – Ulise

Colombei.
Ulysse que de jours pour rentrer dans Itaque
Guillaume Apollinaire.
Heureux qui comme Ulysse a fait un beau voyage
Joachim Du Bellay.
Ulysse je te veux au pays des lapons
B. Fondane.
Τωυ ευεχ? εςεσiηυ πολληυ οδου ηγθευ? Οδυσσευς
παiδυος εψυ προ γαρ ηχε πατηρ αλλοι τε γερουτες
Homer, Odiseea, XXI, 20-21.

1.
Îți închin un imn ție, veac al mediocrității,
Nu mai vânăm ursul sur prin munții Americii,
Brațele noastre nu mai sângeră păduri sălbatice,
Ne operăm visele ca intestine,
Singuri ne închidem în mucegaiul birourilor,
Dimineața dactilografele își îmbrățișează logodnicii
Până la revederea din ceasul nopții
Când vor face dragoste pe saltele de paie,
Dar în aer sufletele ni se sărută,
Clădim un cer peste acoperișuri ca mădulare,
Pe bulevarde sirenele, autobuzele
Cum acompaniază concertul prin fără fir,
Veac al asigurărilor și al reclamei luminoase,
E ora când englezii o aplaudă pe Raquel Meller
Și refuză buchetul de violete,
Aruncă lumini jocurilor de ape,
Scâșnesc din dinți marile cotidiane
Și iată: agenții companiilor de afișaj
Primenesc rufăria zidurilor.

2.
Dar se ascut zgomotele ca pumnale,
Aerul se desface pe mâini, iederă, lătratul,
Și iată precupeții ridică obloanele somnului,
Tramvaiele, lăptăresele, autobuzele își acordează ca o orchestrație
instrumentele
strălucesc
vocile ca gutui în vitrine la ora dejunului,
mobilele își regăsesc ființa părăsită aseară
de prin colțuri, din pivniți, din hambare
se furișează spre noi ființa părăsită aseară
cuverturile, glasurile se descojesc ca bolnavii de scarlatină
și tu te cauți pe tine ca pe un vecin care a dormit alături
degetele îți știu conturul, te memorizează, te urmăresc
ca o hartă, încet liniile se recunosc, se îmbrățișează
ca o cupă la locul lor pulpele, intestinele
obrazul se desprinde ca un perete
buzele, buzele cu surâsul pantofilor
și încheieturile de vată
încet te tragi pe tine din tine însuți
ca dintr-o fântână nămolul zilelor, umbrelor
te recunoști, îți strângi mâna după această navigație prin noapte
se desfășoară ca o cale ferată privirile, glasurile
vechi precum timbre pe o scrisoare netrimisă
ai ieșit altul, același din tunelul nemișcării
absenței
ca o portocală îți mângâi carnea, cuvintele
câte mistere îți surâzi în oglindă
iată vânzătorii de fructe își strigă noutățile
lumina pune tinctură de iod pe rănile afișelor
închini un imn săpunului CADUM
substanța lui nu atacă țesătura trupului
spuma alunecă pe piele ca o piele, se scutură
ca frunzar fața în apa proaspătă ca o servitoare de 17 ani
la etajul de sus robinetul se deschide ca o pleoapă
te apleci iar spre tine ca spre farfuria cerului cu culoare
îți dai târcoale ca unei case căreia i-ai uitat numărul
suni, strigi, chemi proprietarul, întrebi dacă tu locuiești în tine
panică, panică
desperarea aruncă semnale
și despletirea îngrozirii pe glezne
îți cauți amintirea și umerii ca sandale
UNDE SUNT
care e longitudinea inimii tale
Stephane Roll poartă numărul 35 la inimă
încerci să te prinzi ca într-o plasă din rămășițele de noapte.
ACELAȘI A
L
T
U
L.
ALTUL A
C
E
L
A
Ș
I.
Dimineața își freacă sânii tari de fereastră
perdelele se apropie, se îndepărtează ca două armate
în curând va veni ceaiul
și nu știi dacă TU vei fi acel care îl va bea
dar scrii un imn acestei băuturi de culoarea frunzelor
toamna sângelui răzbate prin cornul de vânătoare
un cerb înaintează în desenul zilei
vizuinele se deschid ca bricegele
zmeură și fragi umezesc pașii.
CEAI arșită cu buruieni și coacăze
răcoare în căldură, binecuvântare de rubin
voia și împărăția ta facă-se
culoarea ta e a cărnii trecute în spin.
tu ești sala de lectură, de baie a săracilor
tu dai la ora patru sărutul de mamă copiilor orfani
împrumuți înțelepciunea vracilor
și pui gâtului pe dinăuntru o salbă roșie de bani
CEAI care desfeți limba și măruntaiele
CEAI care micșorezi bolnavilor suferința
ierburi sălbatice din noi răutatea oamenilor taie-le
adu în ficatul și în rărunchii mei liniștea, umilința.
ceai dăruit refugiaților ruși
ceai în grădini publice pe scaune de lemn
ceai celor supuși și celor nesupuși
ceai pe toate buzele ca o cruce de lemn.
ceai binecuvântat, ceai ca boschet în duh, în os
tu te împarți precum cuvintele, uneori uitarea
cerul era de culoarea ta când l-au răstignit pe Hristos
în apele tale se sărută aerul, marea.
din indii te-au adus misionari
iarba ta era coaja rănilor tămăduite
dar pirați au atacat corăbiile mari
sângele s-a amestecat cu apele vuite.
tu ai profețit revoluții din pântecul samovarului
tu ai trecut ca o mână prin gâtlej, prin mâini
în Siberia în jurul tău ca în jurul altarului
s-au rumenit glasuri și pâini.
ceai ca drum tăiat în calcar
ducând în răcoarea frunzarelor stâncilor
ceai sorbit în dezgheț de făurar
în clătinarea de mușețel a lămpilor.
ceai din după-amiezi de primăvară, din după-amiezi de iarnă
ceai cu tăpșane de toamnă roșcovană
la întoarcere la conac în pocnet de armă
și prepelicari cu limba de un cot în goană
ceai din mâna ca o privire a mamei pe cerdac la Soveja
pădurea vuiește și în jur troznesc amintirile, docarul
porțile de stejar bătrân se deschid
intră factorul.
și tresaltă inimile ca la hora hanului
citești veștile fratelui de la Cernăuți
stelele se dezghioacă precum alunele verzi
cerul te înfășoară ca un brâu oltenesc
arborii numără cât pot
apoi umbrele umblă în vârful degetelor
glasul mamei a suferit, s-a boltit
și ca o fântână se adâncește, se întunecă