Oare marea a apărut sau pădurea sau focul,
Zăpada, sau femeia, sau gloria orașelor?
Care a fost semnal strălucitor, soarele-ntrezărit
Cel ce ne făcu pe fiecare din noi să strige: „Vreau să exist!”
Ca să ne smulgem cu o atare forță
Măruntaielor nopții, cu așa o forță
Să sfâșiem pântecele mamelor,
A trebuit să ne cheme o bucurie imensă.
Vreau să exist! a strigat fiecare din noi, – și am existat,
Dar ce călătorie îndepărtată ne și obseda
Asemeni marinarului care se urcă pe puntea corăbiei,
Atras de o geografie secretă?
Dacă am putea regăsi care a fost sensul nașterii noastre,
Ce anume ne umplea de o ardoare de neînvins!
Oare nu sunt cel ce aleargă spre pădure
Dar nu cunoaște copacul unde îl așteaptă comoara?
Sensul versurilor
Piesa explorează misterul nașterii și dorința intrinsecă de a exista. Se reflectă asupra călătoriei vieții și căutării sensului originar, sugerând o nostalgie pentru o ardoare pierdută.