Apusul a aprins un incendiu din coarnele cerbilor
Cirezile au aruncat mantaua pășunilor
De sus buciumul brazilor dă de știre codrului
Noaptea își zăngăne metalele în rugină
Steagul singurătății numai greierii îl salută
Scâncetul lor clatină pânzele anotimpului
Vestește plantelor pulsul liniștii
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj natural static și melancolic, accentuând sentimentul de singurătate profundă. Natura devine un martor al acestei singurătăți, iar trecerea timpului este sugerată prin imagini ale apusului și ale schimbării anotimpurilor.