Nu-i numai cântul, lebădă, nu-i glezna,
Melodioasă horbotă în oră,
Nu-i lampa preschimbată-n auroră,
Limpede pâine, frântă-n două, bezna.
Poate-i obrazul, liniște, sonore,
Poate un bob de strugure mai lesne-a
Păstrat amiaza. Și în aburi ieslea
Ezită-n fânul clar, un bot, o proră.
Dar poate asemeni pielei unui șarpe
Aici pe pietre va rămâne glasul.
Oare, secate, fluviile nu-s oarbe?.
Soarele-atrage ca pe-o creangă pasul
Și-apoi, cuvinte, oasele le-absoarbe
Și nu știi: cânt e, glezna e sau ceasul.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea frumuseții și a momentelor, folosind imagini puternice și metafore. Se reflectă asupra trecerii timpului și asupra modului în care amintirile și experiențele se transformă în ceva abstract, greu de definit.
