Te văd și pe tine cu chipul uluit, nedumerit, deformat
de mișcările lente ale apei negre – chipul tău lățindu-se
ori lungindu-se
în dungi galbene. Părul ți se ridică mișcându-se
ca o meduză răsturnată. Dar după aceea spun:
„e doar o piatră,
una măruntă, prețioasă”. Atunci negrul tot se reduce,
se usucă și se fixează locului într-un mod minuscul – îl simt
aici, puțin mai jos de laringe. Și iată-mă din nou
în camera mea, în patul meu, lângă preacunoscutele
mele sticluțe
ce mă privesc aprobator, una câte una – îmi
sunt unicele ajutoare
la veghe, la teamă, amintire, la astmă.
Yannis Ritsos – Întoarcerea Atrizilor
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de confuzie și introspecție, unde realitatea se amestecă cu percepții distorsionate. Naratorul se confruntă cu imagini tulburătoare și găsește un refugiu temporar în obiecte familiare, sugerând o luptă cu anxietatea și amintirile.
