Homer – Iliada Cântul II Partea a III-a

De asta Etolii ca Domn îl aleseră acuma pe Toas.
El patruzeci de corăbii smolite aduse la Troia.
Idomeneus vestitul în suliți mâna pe Cretanii
Cei din Gortina cea bine încinsă cu ziduri, din Cnosos
Și din Miletos, din Lictos, din albul Licastos,
Din Rition și din Festos, tihnite și largi amândouă;
Și-alții din Creta, din mare ostrov cu orașe cu o sută.
Idomeneus, vestit la război, li-era căpitanul
Și Merione, leit ucigașul bărbaților, Ares.
Ei au venit aducând optzeci de smolite corăbii.
Iar Tlepolem Heraclidul, oșteanul puternic și mare,
Nouă corăbii aduse cu oameni delii din ostrovul
Rodos, pe unde trăiau osebit locuind în ținuturi
Trei, Ialisos și Lindos și albul Camiros. La dânșii
Comănduia Tlepolem, vestitul în lupta cu suliți;
Tată Heracle i-a fost și Astiohia mama, pe care
Tată-său o dobândi din Efira, la râul Seleis,
Când pustiau la cetăți de oameni voinici apărate.
Cum a crescut Tlepolem la curtea cea bine-zidită
Numaidecât a răpus pe-al tatălui unchi după mamă,
Om cărunțit pe atunci, pe Licimniu, răsadul lui Ares.
Iute corăbii clădind și-adunând și mulțime de oameni,
El luă fuga pe mare, fiind în primejdie acolo;
Rudele-l amenințau, Heraclizii, nepoții și fiii,
Și, rătăcind, după multe necazuri, ajunse la Rodos,
Și, cucerindu-l, îl dete la trei seminții osebite
Scumpe lui Zeus, al lumii și-al zeilor Domn. Și de-aceea
Dumnezeiești avuții s-au tot revărsat peste dânșii.
Iar de la Sime veni în trei vase totuna de-nalte
Fiul Aglaii și-al lui Haropos, Nireu domnitorul;
Dintre oștenii Danai veniți cu Atrizii la Troia
Cel mai frumos era el după neîntrecutul Ahile,
Dar de putere lipsit și urmat de oștire puțină.
Cei din Nisiros, din Casos, apoi din Crapatos, din Coos,.
Unde domnea Evripil, din ostroavele zise Calidne
Fură sub doi căpitani, Fidip și Antifos, feciorii
Craiului heraclean, seminție slăvită, Tesalos;
Ei cu treizeci de corăbii veniră să lupte la Troia.
Locuitorii din Argos, ținutul pelasgic, oștenii
Cei din Alope, din Alos și cei din Trahina, din Ftia
Și din Helada, din țara femeilor mândre; bărbații
Căror Ahei le ziceau, Mirmidoni și Elini deopotrivă –
Ei în cincizeci de corăbii aveau căpitan pe Ahile;
Dar își uitaseră acum de zăngănul groaznic de arme
Nemaiavând pe nici unul în frunte să-i ducă-n bătaie.
Tot la corăbii mocnind ședea încă iutele Ahile
Plin de mânie că-i fusese răpită Briseis, femeia-i
Scumpă robită de el după multe trudiri la Lirnesos,
Când cele două cetăți, Lirnesos și Teba, luase
Și ucisese pe Mines și pe Epistrofos, feciorii
Meșteri în suliți ai craiului Evenos Serepianul.
Zace de ciudă, dar el în curând o să fie-n picioare.
Cei din Pirasos, cetatea cu pajiști în floare, cu sfântă
Prejmuitur-a Demetrei, și cei din Filache, din Iton,
Maică de turme, și cei din Antron de la marginea mării
Și din Pteleos, bogatu-n pășuni, ascultau de vultanul
Protesilau, dar el mort zăcea pe sub neagra țărână
Și cu obraji sfâșiați îi rămase nevasta-n Filache,
Casa lui neisprăvită, căci fusese ucis de săgeata
Unui Dardan pe când el sări din corabie-ntâiul
Între Aheii sosiți pe malul troian. Și măcar că
Oastea-i avea căpitan, ea tot mai tânjea după dânsul.
Doar o stoli la război răsadul lui Ares Podarches,
Al lui Ificlos, fecior din Filache, bogatul în turme,
Frate mai tânăr de ani al lui Protesilaos voinicul,
Nu și mai bun ca oștean; de-aceea și oastea-i de-a pururi
Jalnic ofta după el, deși avea cine s-o mâne.
Ei au venit aducând patruzeci de smolite corăbii.
Locuitorii din Fera, de-aproape de lacul Boibeic,
Cei din Glafira, din Boibe, din dalbul Iolcos, în unspre-
Zece corăbii veniră și-n frunte-le aveau pe Eumelos
Care-avea tată pe-Admet și mamă pe-Alcesta slăvita,
Cea mai frumoasă din fetele craiului nobil Pelias.
Cei din Metona și cei din orașul vecin Taumachia,
Din Melibea și din Olizon de prin țara stâncoasă
Fură conduși de arcașul dibaci Filoctet, care aduse
Șapte corăbii la fel, cu cincizeci de vâslași fiecare,
Bine cu arcul deprinși a se bate vârtos. Dar de patimi
Greu suferind, Filoctet rămase în Lemnos ostrovul,
Unde-l lăsară Aheii muncit de-o amarnică rană:
Fusese doar el mușcat de un șarpe hain, și de-aceea
Stete pe-acolo gemând; dar fost-a menit ca Danaii
De la corăbii curând să-și aducă aminte de dânsul.
Oastea-i ofta după el, deși avea cine s-o mâne;
O întocmise Medon, copilul din flori al femeii
Rena născut cu Oileus cel pustiitor de orașe.
Locuitorii din Trica și cei din Itome stâncoasa
Și din Ehalia cea cârmuită de craiul Evritos,
Fură porniți la război de meșterii vraci ai oștirii,
Cei din Asclepiu născuți amândoi, Podalir și Mahaon.
Dânșii aduseră-n Troia treizeci de scobite corăbii.
Cei din Ormeniu apoi, din Iperia, unde-i fântâna,
Cei din Asteriu și cei din Titanos cu creștete albe
Domn au avut pe fălosul bărbat Evripilos, feciorul
Lui Evemon, care aduse cu el patruzeci de corăbii.
Cei din Argisa, pe urmă, și cei din orașul Girtona,
Cei din Elona, din Orta, din Oloosona cea albă
Merg la război sub oșteanul luptaci Polipete, feciorul
Lui Piritous, al cărui părinte fu veșnicul Zeus.
Pe Polipete-l născu Hipodamia mândra, vestita,
Când Piritous bătu pe Centauri, păroasele fiare,
și-i izgoni de pe muntele lor Pelion spre ținutul.
Eticienilor; nu era singur, ci cu-al lui Coronos
Fiu, Leonteu Chenianul, răsadul lui Ares.
Iar Polipete aduse cu el patruzeci de corăbii.
Vase-a mânat douăzeci și două din Chifos Guneus
Și l-au urmat Enienii precum și Perebii războinici
Cei dimprejurul Dodonei, din țara cu iernile grele
Și din olatul pe unde e râul plăcut Titaresiu,
Care-și îndrumă-n Peneus frumos curgătoarele-i unde,
Nu și le-amestecă însă de loc cu-a lui apă argintie,
Doar pe deasupra de tot se scurge smolit ca uleiul,
Pentru că-i brațul lui Stix, grozavul șuvoi al jurării.
Peste Magneți era Domn Protoos Tendredonianul.
Ei de la râul Peneus veniră și din pădurosul
Plai Pelion; îi ducea la bătaie Protoos cel iute,
Care adusese cu el patruzeci de cernite corăbii.
Iată ce mulți la corăbii erau căpitanii și craii.
Muză, mai spune-mi tu care din toate și toți fu mai vrednic
Fie oștean ori sirep în tabăra lui Agamemnon?
Feretiades Eumelos avut-a, mânate de dânsul,
Cele mai aprige iepe, ca paseri de repezi la fugă,
Toate de-o vârstă, totuna la păr și totuna de-nalte,
Doar le păscuse-n Pereia el însuși arcașul Apolon.
Iepe au fost ele amândouă, dar spaimă stârneau în războaie.
Aias Telemonianul era mai viteaz decât alții
Cât a mocnit de mânie, departe de tabără, Ahile,
Care fu cel mai viteaz și avea telegarii de frunte.
Dar la corăbii acum stătea la o parte Ahile
Tare-nciudat pe Atrid Agamemnon, păstorul oștirii.
Cetele lui de voinici petreceau pe la marginea mării,
Unii cu discul zvârlind și alții cu lancea, cu arcul;
Iar telegarii stăteau pe la carele lor fiecare
Și la trifoi hrăpăiau și la țelini crescute prin smârcuri.
Carele bine-nvelite stau trase-n domneștile corturi.
Dornici de-al lor căpitan, în pogheazuri umblau Mirmidonii.
Unde și unde prin tabără, neluând parte la luptă.
Armia-n urmă porni ca pârjol ce-ar aprinde pământul;
Duduie câmpul și geme la fel ca în vremea când Zeus
Fulgerătorul răzbubuie muntele Arima, în jurul
Lui Tifoeus, pe unde se zice că-i iasma culcată;
Astfel la mersul oștirii gemea sub picioare pământul
Greu duduind, așa iute cu toții dau zor pe câmpie.
Vinteșa Iris trimisă-n solie din partea lui Zeus
Iute la Troia veni să aducă o jalnică veste.
Tineri Troieni și bătrâni la porțile craiului Priam
Stau adunați în sobor și sfaturi țineau între dânșii.
Zâna fugace, oprindu-se aproape, -ncepu a le spune.
Ea semăna la vorbire cu fiul lui Priam, Polites,
Care-n iuțeală-ncrezut, pândea ca o strajă pe culmea
Unei înalte movile, mormântul lui moș Esiete,
Gata să afle când da-vor Aheii năvală spre dânșii.
Astfel la chip prefăcută, da veste lui Priam zeița:
„Taică, tu stai la taifas și înșiri la povești ca în vremea
Când era pace și nu știi că strașnic încins e războiul.
Fost-am adese de față la lupte de oameni războinici;
Oaste mai mare, mai vajnică n-am pomenit eu ca asta.
Tocmai ca frunza de mulți, ca nisipul pe marginea mării,
Șesul străbat și tot vin să se bată cu noi spre cetate.
De-asta te sfătuiesc mai cu seamă pe tine, o Hector,
Ai tu în marea cetate a lui Priam destule ajutoare,
Oameni cu grai felurit din neamuri și țări osebite;
Fieștecare fruntaș să dea semn la supuși și să-i ducă
Drept la război, întocmindu-și pe oamenii săi fiecare.
”Zise, iar Hector îndată-nțelese că-i graiul zeiței,
Sfatul încheie pe loc și aleargă cu toții la arme,
Poarta deschid pe de-a-ntregul și ies năvălind cu duiumul
Valmeș pedeștri, călări, și larma și zarva-i nespusă.
S-află-naintea cetății un deal, pe câmpie departe,
Drept-răsărit și umblat în tot chipul de-o parte și alta;.
Oamenii-l cheamă Batia, iar zeii Mormântul Mirinei,
Sprintena fată amazoană. Acolo pe-aproape-n șiraguri
Se înglotiră Troienii și armia lor de-ajutoare.
Peste Troieni era Domn al lui Priam fecior, încoifatul
Hector, oșteanul măreț. Subt el se oștiră bărbații
Cei mai viteji și mai mulți și gata la luptă din suliți.
Iar pe Dardani îi ducea căpitanul războinic Eneas,
Al lui Anhise fecior și al dalbei zeițe Afrodita,
Zâna unindu-se-n văile Idei cu el, muritorul.
Nu era singur Eneas, ci cu Arheloh și Acamas.
Antenorizii, voinicii destoinici în orișice luptă.
Cei din Zeleia, oraș de la poalele Capului Idei,
Oameni cuprinși care beau din apa cernită Esepos
Fură conduși ca Troieni de Pandaros, al lui Licaon
Fiu arătos, dăruit cu arcul de însuși Apolon.
Cei din orașul Adrastia și din Apesos precum și
Din Pitiea și din răsărita Terea, cu toții
Fură sub cârma lui Amfios și-a lui Adrast, care avură
Tată pe craiul Merop din orașul Percote, prorocul
Neîntrecut, care oprea pe feciori de-a porni la războiul
Mistuitor de vieți; dar n-au vrut s-audă voinicii,
Ademeniți ei fiind de zânele negre-ale morții.
Cei din Percote pe urmă, din jurul lui Practiu, din Sestos
Și din Abidos, precum și din falnic-Arisba, stătură
Sub ascultarea lui Asios Hirtacianul, alesul
Cap de războinici purtat de roibii cei mari și sălbatici;
El din orașul Arisba veni, de la râul Seleis.
Iar Hipotoos ducea la bătaie Pelasgi de tot felul,
Vrednici în lupta cu lănci, din țara mănoasă-a Larisei.
Și ca tovarăș avea pe ortacul lui Ares, Pilaios.
Ei erau fiii lui Letos, fecior lui Teutamos Pelasgul.
Pirus viteazul apoi și Acamas conduse pe Tracii,
Numai pe care-i împrejmuie iutele-n val Helespontul;
Pe sulițașii Ciconi sub poruncă-i avea Eufemos,.
Al lui Trezenos fecior, nepotul măritului Cheas.
Iar pe arcașii Peoni îi duse la Troia Pirehmes
Din Amidon de departe venind, de la Axios, râul
Lat-curgător și cu apele cele mai mândre din lume.
Armia de Paflagoni o ducea Pilemenes bărbatul,
Din a Eneților țară ce crește catârii sălbatici;
Locuitori din Chitoros alături cu cei din Sesamos,
Care pe mal la Parteniu zidiseră case vestite;
Din Egialos, din Cromna și din Eritinele-nalte.
Pe Alizoni îi mânau la război Epistrofos și Odiu;
Ei de departe veneau, din Aliba, de unde-i argintul.
Hromis avea sub poruncă pe Mizi, și Enom ghicitorul,
Care, cu toate ghicirile-i, nu fu să scape de moarte,
L-a toropit Eacidul Ahile-n Scamandru, prin sorbul
Râului, unde viteazul pe-atâția Troieni mai ucise.
Forchis și-Ascaniu, un zeu în făptură, duceau de departe,
Chiar din Ascania, pe Frigienii cei gata de harță.
Mestles era, și Antifos, în capul Meonilor, fiii
Lui Talemenes voinicul și-ai zânei din lacul Gigaia;
Ei porunceau la Meoni, la cei de sub muntele Tmolos.
Nastes mâna la încaiier pe Carii de limbă străină,
Care-n Milet locuiau și pe muntele Ftiri pădurosul
Și pe la râul Meandru și sus pe-nălțimi la Micale.
Nastes pe ei i-aducea la război și Anfimahos, feciorii
Lui Nomion, o mândrețe amândoi, mai ales Amfimahos,
Care cu aur gătit ca o fată la luptă purcese,
Prostul; dar nu l-a ferit avuția de jalnică moarte.
El a căzut mai la urmă strivit de șoimanul Ahile,
Care-a prădat de pe el și toată podoaba-i de aur.
Pe Licieni îi mânară Sarpedon și Glaucos alesul,
Din depărtare, din Licia, unde se-nvolbură Xantos.