Monologul
e pentru fiecare ce
vorbește pentru fiecare
ce ascultă,
tac.
Sunt inexistente
razele paralele
din gurile
ce dau un semn călătoriei,
semnalizând
hipodroame fără țel
pentru semnul
poemului căzut
din gura ta,
din gura mea,
strigând
fără voce.
Se întâlnesc
soliile,
se-mpleticesc,
fiecare vorbește pentru fiecare,
filtrate,
cuvintele fără ton
se transformă
în cuvânt.
Fiecare aude
greaua lovitură
a propriului cuvânt
ce se reîntoarce
din stratosferă,
o briză de aer
în briză de aer.
La fel a auzit și Hölderlin
neadunatele sale cuvinte
zburând mai departe
fără întoarcere.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura introspectivă a monologului, evidențiind modul în care cuvintele, chiar și cele nerostite, pot avea un impact profund. Ea abordează teme precum izolarea, comunicarea eșuată și căutarea sensului în propria voce interioară.