Stele, piciorușe de aur
Plimbă-ncet pe calea bolții
Să nu turbure pământul
Adormit în poala nopții.
Codrii-s muți, în ascultare.
Frunzele-s urechi verzui.
Muntele ca-n vis întinde
– Umbră lungă –, brațul lui.
Dar ce cheamă și îmi umple
Inima cu-ecou-i clar?
Să fi fost glasul iubitei
Sau privighetoarea doar?
Sensul versurilor
The poem reflects on the beauty and tranquility of nature at night. It explores themes of love and introspection, questioning whether a distant sound is the voice of a loved one or simply a nightingale.