Versuri corectate și adnotate
Moartea-i blândul nopții vânt;Viața – zi de greu zăduf.E-amurg – mă-mbie somnul –A zilei trudă m-a frânt.Peste culcușu-mi o creangă-a crescut,Din vârfu-i privighetoareaMi-adie un viers de iubire –Eu până și-n vis îl aud.
Când muguri, în vrăjitul mai,Tot ramul împresoru-l,Atunci și-n pieptul meu, sfiosA încolțit amorul.Când păsări, în vrăjitul mai,Își gângură-n crâng corul,Eu, să-i destăinui, nu m-am sfiitNădejdile și dorul.
Ah, mi-e dor de lacrimi lineDin al dragostei izvor –Și mă tem că-o să se-alinePân’ la urmă acest dor.Dragostea – plăcere-amarăDar și mult prea dulce chin, –Iar în inimă-mi strecoarăMinunatul ei venin.
M-am chinuit adeseaAmar, necruțător,Cu dragostea lor unii,Ceilalți cu ura lor.Mi-au pus venin pe pâine,Venin și în urcior,Cu dragostea lor unii,Ceilalți cu ura lor.Dar dintre toți, iubitaM-a frânt cel mai cumplit:Nu m-a urât vreodată,Dar nici nu m-a iubit.
Și dacă ochii tăi privesc,Mă vindec și mă liniștesc;Și dacă gura ți-o sărut,Mă simt cu totul renăscut.Și dacă tu la sân mă culci,Mă farmecă iluzii dulci;Ci dacă-mi spui: „Mi-ești drag!”, tresarȘi parcă-aș vrea să plâng amar.
Și roză și crin, porumbiță și soare,Iubit-am în dragoste desfătătoare.Acuma o fată mi-e singură-aleasă,Frumoasă, duioasă, sfioasă mireasă.Ea știe-ale dragostei limpezi izvoare,Ea-i roză și crin, porumbiță și soare.
Fată cu gurița roșă,Cu-ochișorii dulci, senini,Fată mică, ziua-ntreagăGândul meu de tine-i plin.Lungă-i seara azi – e iarnă –Și la tine-aș sta cu drag,Doar noi doi, furați de vorbă,În măruntul tău iatac.Vreau în gura-mi să alăturAlba mânușiță-a ta,Și cu lacrimi să acopărAlba mânușiță-a ta.
E oarbă lumea și e rea,Din zi în zi mai proastă.Mulți te bârfesc, iubita mea,Că nu ai fi prea castă.E oarbă lumea și e rea,Și nu-ți cunoaște harul.Nu știe ce dulce e gura ta,Sărutu-ți cum arde ca jarul.
Că mă iubești știam eu bine.De mult eu taina ți-am aflat,Dar când mi-ai spus tu însăți tainaNu știu de ce, m-am speriat.Urcat-am munți, de bucurie,Urcai, cântând, pe culme, sus,M-am coborât apoi la mareȘi-am plâns la al soarelui apus.Azi, inima mi-e ca un soare,Ca dânsul, caldă, învăpăiată,Și într-o mare de iubireSe-afundă mare și curată
Privind ochișorii iubitei, focoșii,Compun excelente canzone.Pe arcuirea guriței ei roșii,Fac cele mai bune terține.Cântând obrăjorii iubitei, frumoșii,Fac cele mai splendide stanțe.O inimă dacă iubită-ar avea,Aș scrie-un sonet drăgălaș despre ea.Cele mai frumoase poezii – Ed. Tineretului, 1963