Stă-n tăcere țărmul mării
Și se lasă-adânca noapte.
Luna iese dintre nouri,
Vânturile-și spun în șoapte:
„E hai-hui bărbatu-acela?
Sau e-ndrăgostit de-o fată?
Ba e trist și ba e vesel,
Trist și vesel totodată.”
Râde luna. După-aceea
Cu glas tare se socoate:
„E hai-hui și-ndrăgostit e,
Și-i poet pe lângă toate.”
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj nocturn liniștit, unde natura pare să observe și să comenteze starea unui bărbat misterios. Acesta este văzut ca un vagabond, un îndrăgostit și un poet, sugerând o complexitate emoțională și o legătură profundă cu lumea din jur.