Din ramuri înghețate dulci
Și pline de zăpadă
Se așternu covor de lunci
Și de poteci grămadă.
Și din nămeți umpluți ușor
Cu rece și cu ger
Se ivi un culoar cu dor
În zi de nicăieri.
Iar țurțuri obosiți cădeau
Cădeau ca să adoarmă
Și vântul tremura domol
Și rece ca de iarnă.
Iar neaua rece îngheța
Când înghițea pământul
Încât și luna se mira
Că tremura și vântul.
Frigul era neastâmpărat
Intra și sub fulare
Chiar și crăiasa-a înghețat
Și razele de soare.
Și totul alb imaculat
O epocă polară
Încât și fram s-a-mbrăcat
Cu blană de zăpadă.
Decembrie, jocuri de lumini
Închise-n instalații
Din ramuri înghețate dulci
Culese cu ardoare.
Și-aș mai așterne neîncetat
Că-s mai multe de zis
Până și mâinile mi-au înghețat
Și m-am oprit din scris.
Sensul versurilor
Piesa descrie atmosfera rece și imaculată a lunii decembrie, cu accent pe elementele naturii înghețate și impactul iernii asupra peisajului. Vorbitorul își exprimă dorința de a continua să scrie despre această lume hibernală, dar este oprit de frig.