Cu mosc se parfumează a brizei răsuflare,
Bătrân, pământul își află iar tinerețea-n soare.
Laleaua își dă cupa de purpur iasomiei,
narcisul anemona o scaldă-n duioșie.
Privighetoarea cântă durerea despărțirii,
și jalea ei adâncă mâhnește trandafirii.
Am părăsit moscheea pentru taverna mea,
căci predica prea lungă, prea mult timp irosea.
Plăcerile de astăzi nu le-amâna pe mâine,
cât din comoara vieții să cheltuiți mai rămâne?
Cât ține carnavalul, în mână cupa strânge,
cu Ramadanul odată și soarele s-o stinge.
Fără de preț comoară e roza, nu uita
că grația ei trece ca și viața ta.
Poetule, în juru-ți prietenii se strâng,
îngână-a tale versuri din strune care plâng.
Fără să vezi intrat-ai, Hafiz, în casa vieții,
să-i cânți frumos adio când pleci în țara ceții.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra frumuseții efemere a vieții și a naturii, îndemnând la trăirea clipei și la savurarea plăcerilor prezente. Poetul își găsește inspirația în natură și în compania prietenilor, conștient de trecerea timpului.