Lui Sabin Bălaşa
Există câte un român
Sub câte o stea
Cu luminile ei
Pururea treze,
Căruia Dumnezeu, ca unui copil,
I-a prins mâna în mâna Sa,
Învăţându-l cum să picteze.
* * *
Leopoldinei Balanuţă
Câtă frică de singurătate ai,
Atâta iubeşti.
Doamne,
Nici Carpaţii
Nu pot singuri trăi!
Pururi vin către ei
Când cucul,
Când ţara cea Basarabă,
Când ninsorile cerului.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus artiștilor Sabin Bălașa și Leopoldina Bălănuță, explorând teme precum inspirația divină în artă, frica de singurătate și conexiunea cu natura și spiritualitatea. Versurile sugerează că arta este o formă de comunicare cu divinitatea și o modalitate de a depăși singurătatea.