Doamne, ce blând munte,
Lai-lăișor!
Printre păsări multe,
Lai-lăișor,
El nu-mpărățește,
Lai-lăișor,
Ci îmi părințește,
Lai-lăișor.
I-auzi cum mai cântă,
Lai-lăișor,
De munca lui cea sfântă,
Lai-lăișor,
De dragă, de una,
Lai-lăișor,
Cu părul ca Luna,
Lai-lăișor,
Și tot sună-n cale,
Lai-lăișor,
Steaua gurii sale,
Lai-lăișor!
Sensul versurilor
Piesa este o invocație lirică a divinității în mijlocul naturii. Muntele este personificat ca un părinte blând, iar cântecul celebrează frumusețea și sacralitatea lumii naturale.