În nemișcare
Vag îngândurată
Numai poteca pe care stai
Alunecă departe.
Și te trezești în bătaia de raze
Cum te-ai izbi deodată
De marmora Afroditei
Frumoasa cea fără de brațe.
Sunt împăcate
Subțirimile toate
Cuvântul și gândul.
Oasele tale încap
În două trestii de lac
Pe care le scutură vântul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de contemplare și acceptare a efemerității, comparând fragilitatea umană cu frumusețea statuară. Sugerează o împăcare cu sine și cu trecerea timpului, într-un cadru natural și introspectiv.