Spre a îndura lumina,
Privirile tale se strecurau printre gene
Tulburate, către lacomii, cutezătorii
Săi ochi ce nu se vor mai opri asupra-ți
Nicicând de-acum înainte, nicicând.
Spre a-i îndura ciudatul, nebunescul
Orgoliu pe care tu totuși îl adori,
Spre paguba ta, cu o zadarnică implorare
Soarta ți-ar învinovăți ochii
Tăi, opaci de-acum înainte, secați;
Dar nici o grație ei n-ar mai afla,
Nici măcar pe aceea de a stropi
cu o singură rază
Ori cu o singură lacrimă
Ochii tăi opaci, secați,
Opaci, fără raze.
Sensul versurilor
The poem speaks of enduring light and the gaze of someone obsessed. The narrator acknowledges a self-destructive adoration and a fate that blames their own eyes, now opaque and dry, devoid of grace or light.