Ar putea să se-arate pe seceră
O străfulgerare și freamătul
Să se-ntoarcă, să se risipească pe treptele
Grotelor, și vântul ar putea
Ochii cu altă sare să-nroșească..
Ai putea chila scufundată
Să o desfaci, să se audă în larg,
Ori un pescăruș să ciugulească cu furie,
După scăpata pradă, oglinda..
Sămânța nopților și zilelor
Se înalță, privește-i mâinile,
Străbunii delfini tyrhenieni
I-ai văzut pictați pe misterioase
Ziduri imateriale, apoi, în urma
Navelor zburând, vii,
Ești încă pământ din cenușa
Inventatorilor fără odihnă.
Ai putea iar fluturii ațipiți ușor
Să-i foșnești prin măslini, dintr-o clipă în alta
Să se trezească,
Veghi inspirate îți vor rămâne în urma celor stinși,
Insomnii vei primi de la cei absenți,
Forța cenușii – umbre
În tremurul de argint al șobolanului.
Vântul continuă să răcnească,
Din palmieri în brazi zgomotul
Pentru totdeauna pustiit, amuțit,
Strigătul morților e prea puternic.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura dintre om și natură, ciclul vieții și al morții, și amintirea celor care au fost. Vorbește despre forța trecutului și despre ecourile lui în prezent.