Vara a pârjolit tot.
Dar abia de revine un deget de umbră,
Că macul își regăsește sângele,
Iar glasul lunii, ca boabele de mătănii
Propagă trestiile tinere.
Mor teama și pietatea.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj post-apocaliptic, după o vară toridă, în care natura își revine treptat. Este un imn al renașterii și al speranței, unde chiar și după distrugere, viața găsește o cale să prospere.