Vegetație istovită de soare.
Taurul legat la ochi își continuă cursa
Întovărășit de mecanismul circular șuierător.
Se oprește în pauzele regulamentare.
Apa vărsată se întinde șovăind.
Se va resorbi în toată călătoria.
Picăturile, clipă de bucurie reținută,
Strălucesc prin iarba-nviorată.
Țăranul stă cuibărit în scorbura
paltinului drept deasupra rădăcinilor
ce ies din pământ cum viermii monstruoși
cu o mișcare egală de inele în sus și în jos
aceleași spre pământ ca în brațele lui Isus.
Țăranul cântă
uguitul pasional al unui porumbel îndrăgostit
tânguindu-se cu o plăcere sâcâitoare
– Vine Rața.
– Și cui îi pasă.
– În patul de mătase culoarea nuanțelor poeziei.
– Și cui îi pasă.
– Te voi învăța prospețimea festelor din apus
– Și cui îi pasă.
– Îl am tare, mare și gros.
– Și cui îi pasă.
Tăcerea mea de vagabond nepăsător.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj rural din Alexandria, Egipt, surprinzând viața simplă a țăranului și indiferența față de frumusețea și poezia din jur. Versurile sugerează o contemplare a naturii și o detașare de valorile materiale.