În blânda sa manta și-n nimb,
De la sân fugară,
Batjocoritoare și se pare chemată,
O floare de palid jăratic
Se smulge și se aruncă, fecioara noapte.
Este ceasul desprinderii întâiului clar
Din ultimul tremur.
În marginea cerului un vertij livid se deschide.
Degete ca smaraldul
Cu mișcări anapoda țes
O pânză.
Și umbrele de aur, tăcând pregătite
De inconștiente suspine,
Mută brazdele în efemere râuri.
Sensul versurilor
Piesa descrie momentul magic al apariției zorilor, personificând natura și transformarea nopții în zi. Este o evocare poetică a frumuseții și efemerității acestui moment.