Aud primăvara printre ramurile negre amorțite
O poți urmări doar în acest ceas, trecând printre
casele singure cu propriile gânduri.
Este ceasul ferestrelor închise, dar
această tristețe a întoarcerilor mi-a răpit somnul.
Un văl de verdeață va zvâcni mâine dimineață din acești
arbori, ce puțin mai înainte când se așternuse
noaptea, erau uscați.
Dumnezeu nu-și dă răgaz.
Și doar în acest ceas îi este dat, vreunui rar visător,
martiriul de a-i urmări opera.
În această noapte, deși este aprilie, ninge peste oraș.
Nici o violență nu o depășește pe cea cu înfățișări
liniștite și reci.
Sensul versurilor
Piesa descrie o primăvară paradoxală, marcată de tristețe și o atmosferă rece, unde frumusețea naturii este umbrită de gânduri și melancolie. Ironia constă în contrastul dintre renașterea primăverii și sentimentele de alienare și tristețe ale observatorului.
