Lui Mircea Micu.
Mi-ai dat, bătrâne, o iarnă de
Niță
Nicodim zugrav pe alb, cu alburi pe-o scoarță de copac ce n-a ajuns să șadă cuminte-n țintirim la căpătâi de fată ori de poet sărac.
O moară cu o gârlă curgând parcă din veac și-o roată care mișcă uimiri și străvezimi și macină secunda pe care o trăim, o moară de zăpadă cu nimeni în prag.
O moară.
O ajungem și-i ne spovedim – sarea de lins a iernii de s-a-ntâmplat să fim când bulgăre de sare ne-i chipul mohorât.
Și asfințind în moara lui
Niță
Nicodim – ușor ne pare grâul ce ne-a-ngropat încât când îl simțim la glezne el ne-a trecut de gât.
Ierbar
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iernii ca metaforă a morții și a spovedaniei. Moara reprezintă un loc de transformare și purificare, unde personajul se confruntă cu efemeritatea vieții.