Grâul și el
un fel de Constantin Brâncoveanu,
huzurește sub Hurezii verii,
se umflă de dulce și gras
și tocmai când să-și pună osu-n odihnă
vine porunca de mazilire.
El stă față
cu morțile
fiilor și ginerilor lui; Călăul
retează cap după cap și până
să taie grumazul bătrânului
securea se tocește. Împăratul
cu mâna lui de piatră o ascute, o bate
și ea lucrează tihnit.
Apoi trimite
de-i toarnă în saci pe cei uciși, bărbi
și mădulare devalmașite.
Surpându-se în sângele alor lui
grâul cu cap de aur,
muierea mâna slugi
să-i aducă vreascurile subțiate în țară,
iar țara
le lasă în seama morarului-filosof.
Lucește grâul la gâtul frumoaselor,
stă pitulat în inele
și boabele se sfarmă în dinții lor tineri.
Căzu grâul, zornăitoare povară
de pe cocoașa piramidei din Egipet
și corăbiile-i trecură
peste vămi de ape,
până la noi.
Uitat ani o mie
e aruncat în lut și el încolțește.
Spicul ce-l ții în palmă acum
ar stâmpăra foamea
omului
de peste ani o mie.
Pus la cazne, junghiat, ars,
el trece în pâine
și schingiuitorii
îi cad la picioare.
La picioarele pâinii? De ce nu,
de ce n-ar semăna pâinea
cu mumele din icoane
purtându-ne
în pântecele lor? Pâine,
mumă-fecioara,
pâine,
icoană cu burta la gură
îți scriu numele
cu dinții albi de saț.
grâul
și pâinea.
Știu o Biblie
scrisă cu boabe de grâu. Două
boabe de grâu
prima pereche a lumii. Apoi
Cain (de grâu)
îl ucide pe Adel (de grâu)
și douăsprezece boabe lucide
de dragoste
stau la o masă
și una (unul) îl va vinde
pe bobul-lacrimă.
(O, grâu al grâurilor, grâu
al grâurilor! Totul
e grâu)
Boabe de grâu,
dihaniile și lighioanele arcei.
Golgota e un munte de grâu
cu trei spânzurători
(trei spice) în vârf.
Ai mei
au scris Biblia aceasta,
au scris-o pentru mine
și copiii copiilor mei
și eu o citesc
bob cu bob
în bucătăria-biblioteca
a lumii
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclul vieții și al sacrificiului prin metafora grâului care se transformă în pâine. Grâul simbolizează atât suferința, cât și potențialul de renaștere și hrănire spirituală, fiind comparat cu figuri biblice și evenimente sacre.