Gheorghe Tomozei – Grâul și Pâinea

Grâul și el
un fel de Constantin Brâncoveanu,
huzurește sub Hurezii verii,
se umflă de dulce și gras
și tocmai când să-și pună osu-n odihnă
vine porunca de mazilire.
El stă față
cu morțile
fiilor și ginerilor lui; Călăul
retează cap după cap și până
să taie grumazul bătrânului
securea se tocește. Împăratul
cu mâna lui de piatră o ascute, o bate
și ea lucrează tihnit.
Apoi trimite
de-i toarnă în saci pe cei uciși, bărbi
și mădulare devalmașite.
Surpându-se în sângele alor lui
grâul cu cap de aur,
muierea mâna slugi
să-i aducă vreascurile subțiate în țară,
iar țara
le lasă în seama morarului-filosof.
Lucește grâul la gâtul frumoaselor,
stă pitulat în inele
și boabele se sfarmă în dinții lor tineri.
Căzu grâul, zornăitoare povară
de pe cocoașa piramidei din Egipet
și corăbiile-i trecură
peste vămi de ape,
până la noi.
Uitat ani o mie
e aruncat în lut și el încolțește.
Spicul ce-l ții în palmă acum
ar stâmpăra foamea
omului
de peste ani o mie.
Pus la cazne, junghiat, ars,
el trece în pâine
și schingiuitorii
îi cad la picioare.
La picioarele pâinii? De ce nu,
de ce n-ar semăna pâinea
cu mumele din icoane
purtându-ne
în pântecele lor? Pâine,
mumă-fecioara,
pâine,
icoană cu burta la gură
îți scriu numele
cu dinții albi de saț.
grâul
și pâinea.
Știu o Biblie
scrisă cu boabe de grâu. Două
boabe de grâu
prima pereche a lumii. Apoi
Cain (de grâu)
îl ucide pe Adel (de grâu)
și douăsprezece boabe lucide
de dragoste
stau la o masă
și una (unul) îl va vinde
pe bobul-lacrimă.
(O, grâu al grâurilor, grâu
al grâurilor! Totul
e grâu)
Boabe de grâu,
dihaniile și lighioanele arcei.
Golgota e un munte de grâu
cu trei spânzurători
(trei spice) în vârf.
Ai mei
au scris Biblia aceasta,
au scris-o pentru mine
și copiii copiilor mei
și eu o citesc
bob cu bob
în bucătăria-biblioteca
a lumii