Mi-apari numai o clipă, neștiută,
lumina ta-i mereu îndepărtată,
tu, mănăstirea mea, neîncepută
și năruită dinainte, toată.
Sunt aerul în care lin se surpă
făptura ta, ca azi, ca totdeauna
și veșnic reînvie-n mine, suplă.
Sunt aerul pe care-l umple luna.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea existenței și transformarea continuă. Eul liric se identifică cu elemente ale naturii, sugerând o legătură profundă cu ciclul vieții și al reînvierii.