Acum, când șaptezeci de dealuri și șaptezeci de văi mirate adaugă la eternitate și miriadelor de valuri
încă un deal ce se va zbate până la moarte lângă maluri, tu faci să plângă mineraluri de nu mă afli în cetate.
Voi fi bătrân cum nu se poate
să-ți fi imaginat vreodată
când vom vorbi numai în șoapte
stingeri la masa de zăpadă; ci draperia cea de noapte din fața minții va să cadă.
Sensul versurilor
The poem reflects on aging and the inevitability of death, addressing a mother figure. It evokes a sense of melancholy as the speaker contemplates the passage of time and the fading of memories.