El a trăit când vesel ca pasărea-n bunget,
Pe rând, ba iubitor, ba tandru-n nepăsare,
Când trist precum Clitandru, în vis şi-ntunecare.
La uşa-i auzi-ntr-o zi un sunet net.
Era chiar Moartea! Aibe, îi zise-atunci, răbdare,
Să-l lase punct a pune la ultimul sonet:
Apoi se-ntinse singur şi fără tulburare
Cu trupul numai tremur în recele sipet.
Era de felu-i leneş, istoria deduce,
Lăsa să steie-n sticle cerneli, să se usuce.
Voia să ştie tot, nimic n-a tâlcuit.
Şi când sosit-a clipa, ca de-un plictis cuprins,
Într-un amurg iernatic, suflarea i s-a stins
Şi dus a fost, zicând: La ce am mai venit?
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui om care oscilează între bucurie și tristețe, dar care, în cele din urmă, este surprins de moarte. El regretă că nu a găsit un sens mai profund în viață și se întreabă care a fost scopul venirii sale pe lume.