Pe zare, tot apusul
E-un crâng de liliac;
Amurgul-n plopi suspină
Şi paserile tac.
Din şes, încet, ca-n şoaptă,
S-aude pân-în sat
O doină dureroasă
Cum nu s-a mai cântat.
Spre cerul fără pată
Vibrează trist şi clar
Ca ruga unui preot
Într-un imens altar.
Prin suflet mi se cerne
Tot farmecul ei sfânt…
De sălcii e cântată,
Ori singur eu o cânt?
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic la apus, unde natura și muzica se împletesc într-o atmosferă de liniște și introspecție. Cântecul explorează sentimente de singurătate și conexiune spirituală prin intermediul unei doine triste care rezonează profund cu sufletul.