George Gordon Byron – Beppo – Strofa XCI – Strofa XCIX

Beppo – strofă – XCI.
Sorbiră deci cafea, această zeamă
Iubită și de turci și de creștini
Deși în alt chip fiartă. Fără teamă
Vorbi-n sfârșit și doamna: – „Ce destin!
Ca musulman, zi Beppo, cum te cheamă?
Ce barbă, Doamne! Spune-mi: nu-i un chin
Să fii atâta vreme călător?
Pe-acolo, prin străini, nu ți-a fost dor?.

Beppo – strofă – XCII.
Ești turc într-adevăr? Te-ai însurat?
Cică pe-acolo degetele, vai!
Țin loc de furculiță. Minunat
E șalul ăsta. Sper c-ai să mi-l dai.
Carnea de porc, la voi, nu-i un păcat?
Cum de-ai putut să-nduri atât? Ia stai!
Ce galben ești la față! Doamne mare!
Nu ești cumva bolnav de gălbinare?.

Beppo – strofă – XCIII.
O, barba asta, Beppo, îți stă rău!
Chiar mâine s-o dai jos! De ce-a crescut
Atât de mare? Ah, uitasem! Zău,
Și cum îți par? Te rog dintr-nceput
Să-ți schimbi ciudatul chip. Vreun nătărău
De te zărește astfel, ești pierdut.
Dă sfoară-n țară. Vai! Te-ai tuns mărunt!
O, Doamne sfinte, cât ești de cărunt! ”.

Beppo – strofă – XCIV.
Și Beppo ce răspuns-a? el o știe.
Se-npotmolise vasu-n locu-n care
Era pe vremuri, Troia. În robie
Fusese luat. Trudi pentru mâncare,
Iar mai târziu făcu tovărășie
Cu-o bandă de pirați. Ieși pe mare;
Se-mbogăți – dar a rămas un fur
Privit chiorâș, un renegat obscur.

Beppo – strofă – XCV.
Cu cât sporea averea, cu atât
Sporea și dorul după țara sa
Pe mări rătăcitor i s-a urât.
Ca Robinson Crusoe se simțea
Adesea singur. Deci, s-a hotărât
Să-nchirieze-o navă ce trecea
Din Spania spre Corfu, cu-o duzină
De vâsle, și tutun de pipă plină.

Beppo – strofă – XCVI.
Urcă la bord cu-averea câștigată
Doar Domnul știe cum, punând în joc
Viața și-avutul. Cam necugetată
Îi fuse fapta, dar avu noroc.
(Aici eu tac: n-aș vrea să iasă sfadă:
Ciocnire de păreri.) La bun soroc
Ajunse vasul înghițind la mile.
Doar lângă Bone a lâncezit trei zile.

Beppo – strofă – XCVII.
Ajuns în Corfu, Beppo, cu mult zor,
Trecu calabalâcul pe alt vas
Și se dădu drept turc, neguțător
De felurite mărfuri. Din impas
Îl scoase șiretlicul, căci ușor
Putea fi pus la zid. Deci într-un ceas
Fu în Veneția. Trecu năpasta:
Venea să-și ia căminul și nevasta.

Beppo – strofă – XCVIII.
Nevasta îl primi. Fu botezat
Din nou de-arhimandrit. (Cică-a făcut
Bisericii, de hram, un dar bogat.)
Zvârlind veșmântul său, cu împrumut
Luă altul de la conte. Cerceta!
Pe-amici mereu, cu fapte din trecut
Îi veselea la mese. Eu, din toate
Sunt înclinat să cred pe jumătate.

Beppo – strofă – XCIX.
Chiar dacă-n tinerețe-a suferit
Spre bătrânețe petrecea din plin
Tăifăsuind cu-amicii. S-a zvonit
Că Laura îl necăjea puțin.
Însă de conte nu s-a despărțit.
Sunt la sfârșitul filei. Mă înclin
Și-ncerc să pun istoriei sfârșit.
Se cuvenea de mult s-o fac, dar, vai!
Se țin poveștile de mine, scai!.