Toamnă târziu,
În noaptea cu lună,
Cum vijiie codrul
Și geme, și sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Și vine, și crește
Mai iute, mai tare:
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Și bine-nțelege
Al oștilor vuiet
Din norduri pornite
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Și-njur, și urlă,
Că-și simte pieirea.
Și galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-și află nici pace,
Și tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocnește și sună
Și-și urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Și-l strânge de mijloc,
Topindu-i puterea!
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj de toamnă târzie, în care codrul se luptă cu vântul puternic. Este o metaforă a vulnerabilității și a pierderii puterii în fața forțelor naturii.