Mi se părea că visez frunze căzând,
Vaste păduri și mări sumbre-n străfund,
Ecoul cuvintelor triste – dar nici gând:
Tâlcul lor nu puteam să-l pătrund.
Mi se părea că visez stele căzând,
Rugi plângătoare ce-n ochi palizi se-ascund,
Ecoul unui surâs – dar nici gând:
Tâlcul lor nu puteam să-l pătrund.
Ca frunze, ca stele căzând,
Mă vedeam venind și plecând ne-ntrerupt,
Veșnic ecou al unui vis – dar nici gând:
Tâlcul lor nu puteam să-l pătrund.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura evazivă a viselor și incapacitatea de a înțelege pe deplin semnificația lor. Repetiția motivului 'dar nici gând: Tâlcul lor nu puteam să-l pătrund' subliniază frustrarea și misterul asociate cu interpretarea viselor și a realității.