Răcoarea sumbrilor ani,
Durere și speranță
Ocrotesc ciclopicele stânci,
Munți nelocuiți,
Răsuflare de aur a toamnei,
Nor de seară –
Puritate!.
Contemplă din ochi albaștri
Copilăria cristalină;
Sub molizi neguroși
Iubire, speranță,
Când de pe pleoape de foc
Picură rouă în iarba aspră –
Necontenit!.
O, puntea de aur acolo
Zdrobindu-se-n zăpada
Prăpastiei!
Împrăștie valea-nnoptată,
Credință, speranță!
Fii salutat, o, cimitir singuratic!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a reîntoarcerii într-un loc familiar, evocând sentimente de durere, speranță și puritate. Natura joacă un rol central, simbolizând ciclicitatea vieții și eternitatea.