Călător în negru vânt; lin șușotește slabul stuf
În mlaștina liniștii. Pe cerul cenușiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezișul peste întunecata apă.
Agitație. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.
Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaște râioase din apa argintie ies.
Sensul versurilor
Poemul descrie un peisaj sumbru și dezolant de mlaștină, evocând sentimente de melancolie, singurătate și prezența iminentă a morții. Călătorul se află într-un loc al decăderii și al liniștii apăsătoare, unde natura reflectă o stare interioară tulburată.