Ora serii e cea care-și lasă
sângele desfășurat peste munți.
Cineva în această oră suferă;
o femeie-și pierde, nedumerită,
în această înserare, pieptul
zdrobit în strângere bărbătească.
Există o inimă unde își duce
această seară vârfurile însângerate.
Valea s-a prins de-acum în umbră
și se umple până sus cu liniște.
Privește, însă, cum se-aprinde
de-atâta roșu întregul munte.
Eu încep să cânt mereu la această oră
invariabilul cântec despre lucruri.
Voi fi eu cea care scaldă
culmea aceea cu atâta sânge?
Îmi duc mâna la inimă și simt
că trupul meu a primit-o.
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă crepusculară încărcată de suferință și violență, reflectând asupra condiției umane și a legăturii dintre individ și natură. Naratorul se identifică cu peisajul sângeriu, sugerând o absorbție a durerii în propriul corp.