Voi, păduri frumoase, alături,
Pictate sunteți pe cornișa verde
Care mă petrece,
Cu dulce odihnă răsplătit
Pentru fiecare ghimpe din inimă
Când mintea mi se-ntunecă,
Căci arta și simțirile-s îndurerate și
Gustate din început de vremuri.
Frumoase imagini în vale,
Grădini și copaci,
Și apoi sub puntea cea îngustă
Pârâul abia se mai vede,
Ce frumos strălucește din departe
Minunata priveliște,
Peisajul pe care mi-l doresc
Pe vreme blândă să-l petrec.
Zeitatea ne călăuzește cu drag
Înfiptă-n albastru,
După care pregătită cu nori,
Formată arcuită-n gri,
Cu tunete și fulgere arzătoare,
Cu farmecul câmpiei,
Cu frumusețea izvorului
Întărită-i de sursa imaginii originale.
Sensul versurilor
Piesa descrie o plimbare contemplativă prin natură, unde frumusețea peisajului oferă alinare și conectare cu divinitatea. Natura este văzută ca o sursă de inspirație și vindecare, un loc unde sufletul se poate regăsi.