Ca să scape de jugul ce-l apasă ar prefera să se transforme în piatră.
De-ar fi venit lumina lângă mine,
ce ochii mi-i orbește avântată,
ca Dafne în Tesalia odată,
mă transformam și eu de tot, vezi bine.
Însă ca ea nu poate fi oricine
așa că eu (n-am inima speriată)
aș vrea o piatră să devin, sculptată
cu tăieturi precise, foarte fine.
sau diamant, sau marmură albită,
de teamă poate, sau o gemă-aleasă,
ce de nebuni și-avari e căutată.
și-aș vrea să scap de jugul ce m-apasă,
căci pizmuiesc cea culme îmbătrânită,
ce pe Maroc și-aruncă umbra lată.
Sensul versurilor
Poezia exprimă dorința de a scăpa de o suferință apăsătoare, preferând transformarea într-o piatră sau un obiect prețios. Vorbitorul aspiră la o formă de existență lipsită de emoție și durere, invidiind chiar și un munte pentru imobilitatea sa.