Aud, prin zid, cutremurarea mării.
Se-ntorc în aer oameni fără trup,
surâsuri amintind prezențe
și din nisip, de-a lungul țărmului
răsar
capete-măști, ochi mari deschiși,
totemuri arse-n lună,
cu fața către mare,
de parcă-așteaptă-ntoarceri
ori plecări; de parcă-așteaptă –
Doamne, și trebuie să trec
de-a lungul țărmului
și să le întorc spre mine fața!.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de așteptare și contemplare în fața morții și a trecerii timpului, simbolizată de totemurile de pe țărm. Persoana simte nevoia de a schimba perspectiva, de a se confrunta cu aceste simboluri ale trecutului și ale viitorului.