Scribi,
zeii mei tutelari,
cum mă priviți cu ochi
pentru imaginea imaginii mele,
proiecția mea, într-un timp presupus;
cum stau în focarul privirilor voastre
ascultând veștile cerului,
puzderiei stranii,
rotitoare postum.
Urbea-nmîlită de ierburi,
mersul termitelor sub temelii,
învingător parfumul mării negre,
ajungându-ne pururi,
cu sarea, cu algele
și putreziciunea,
iluzii pentru toate cochiliile,
ecoul a toate lumile,
a toate minunile trecerii noastre.
Sensul versurilor
The poem reflects on the passage of time and the illusions of existence. It contemplates the gaze of tutelary gods and the echoes of past worlds, alluding to the transient nature of life and the enduring power of nature.