Pe lumea umbrelor deschise,
Peste abisuri fără nume,
Din voia zeilor anume
Un văl de aur s-a întins.
Îi spune zi. Lumina ei
E însăși viața pământeană,
E un balsam de pus pe rană,
Dorit de oameni și de zei.
Dar ziua scapără treptat,
Și noaptea-i smulge mândra haină,
Și iese lumea cea de taină,
Mocnind prin vălul sfîșiat.
Și bezna neagră de mormânt
Se cască iarăși la picioare,
De-aceea crâncenă ne pare
Venirea nopții pe pământ.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea dintre zi și noapte, lumină și întuneric, viață și moarte. Ziua este văzută ca un balsam, iar noaptea ca o amenințare, reflectând o luptă constantă între bine și rău.