Versuri corectate și adnotate
Acolo unde arde gliaȘi pâcla zării una par,Se-aține șuie nebuniaÎn lumea-i fără de habar.Și toropită de dogoare,Clipocind în colbul arzător,Cu ochi sticloși înfipți în zareEa scurmă fiecare nor.Apoi învie ca din moarte,Și-ascute iar auzul treaz,Veghind la gura gliei sparteCu zâmbet tainic pe obraz.Și din afund îi năluceșteUn zvon de ape ca un cânt,Un zvon de … Citește mai mult
Nu-i da poetului crezare,Copilă, nu-i al tău el, nu-i!Și mai cumplit ca de vâlvoarePăzește-te de focul lui!În darn cu inima plăpândăSimțirea cerci să i-o pătrunzi!Fierbinte patimă arzândăSub gingaș văl n-ai să ascunzi.Poetul e stăpân pe toateȘi nu-i stăpân pe sine doar:Cununa lui aprinsă poateSă-ți ardă pletele cu jar.În lume mulți i se închinăSau îl defaimă … Citește mai mult
Trimite-i, Doamne, bucurieAcelui ce-n arsura veriiRobit de-adâncă sărăcieStrăbate târgurile țării. Acelui ce din întâmplarePrivește umbrele grădinii,Verdeața văilor în zareÎn strălucirile luminii. Căci nu pentru a lui primireUmbroșii pomi-n verdeață cresc,Nici pentru a lui răcorireCișmelele în sus țâșnesc. Peșteri frumoase, ca prin ceață,Privirea lui degrabă vede,Și rouratica verdeațăNu-i curmă arzătoarea sete. Trimite-i, Doamne, bucurieAcelui care calea … Citește mai mult
Vezi fumul cum se stâlpuie în zăriȘi umbra lui pe vale nălucește?Ci viața, mi-ai vorbit prin înserări,Nu-i fumul ce sub lună aburește,E umbra lui fugară din cărări.
Din pajiștea unei dumbrăviUn uliu suie către slăvi,Tot mai departe și mai sus,Pe după geana zării dus.Natura mumă aripi viiI-a dat să zboare în tării,Eu, crai al lumii, m-am născutȘi nu mă pot urni din lut.
Pe lumea umbrelor deschise,Peste abisuri fără nume,Din voia zeilor anumeUn văl de aur s-a întins.Îi spune zi. Lumina eiE însăși viața pământeană,E un balsam de pus pe rană,Dorit de oameni și de zei.Dar ziua scapără treptat,Și noaptea-i smulge mândra haină,Și iese lumea cea de taină,Mocnind prin vălul sfîșiat.Și bezna neagră de mormântSe cască iarăși la … Citește mai mult
O, ce barbară e iubireaCe-o dăm adesea în vileag!Nebuni de patimi, în neștire,Ucidem tot ce-avem mai drag! Mai ieri în dragostea ta oarbăȘopteai triumfător: «E-a mea!»Te uită azi și te întreabă:Ce s-a făcut sărmana ea? De ce s-au stins tânjiți bujoriiȘi ochii nu mai râd deloc?Au ars în jariștea plânsorii,S-au stins în lacrime de foc. … Citește mai mult
Taci molcom, nu trezi nici dor,Adânc în suflet, nici fior,Căci ele scapără și pier,Precum luceferii din cer.Răsar ca să apună iar,Tu taci și ia aminte doar.Simțirea cui să ți-o încrezi?Iar când te doare, să nu creziCă alții te-au și înțeles.Un gând rostit e un eres.Nu sparge unda de cleștar,Tu taci și soarbe-i vlaga doar.Rămâi în … Citește mai mult
Îmi place vântul primăverii,Adus de norul plumburiu,Când fulgerul întâia oarăDetună-n cerul albăstriu.Începe ploaia… Bobi de rouă…Se-nalță colbul pe câmpii…Șiraguri lungi de perle-n soareSe-ntind pe fire azurii.Se scurg din munți șuvoaie repezi,Și trilul în codru n-a-ncetat…Din munți și din păduri răsunăEcoul lor îndepărtat.
Lacrima lumii, o, lacrima lumii,picuri din leagăn și până apoi,picuri tăcută și tăinuită,nepotolită, nețărmuită,cum din tomnatice nopți fără numecurg șiroaie de ploi.