Un clopot clar
crucificat în ritmul lui
anunță dimineața
cu fuioare de neguri
și râuri de lacrimi.
Bătrânul meu plop,
tulburat de privighetori,
aștepta
să-și arunce-n iarbă
frunzele
înaintea
toamnei
ce le-ngălbenea.
Doar privirea mea
le mai apăra.
Bătrânule plop, așteaptă!
Nu simți cum sapă-n tine
lemnul iubirii mele?
Întinde-te-n câmpie,
când scrâșnește sufletul meu,
căci o întreagă furtună
de săruturi și vorbe
am lăsat-o supusă
patimii.
(Octombrie 1920)
Sensul versurilor
Piesa descrie o dimineață melancolică, marcată de sunetul unui clopot și de imaginea unui plop bătrân. Versurile explorează tema iubirii și a trecerii timpului, sugerând o legătură profundă între natură și sentimentele umane.