Versuri corectate și adnotate
Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă,Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă.Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,S-asamăn între-olaltă viață și cu moarte;Ci cumpăna gândirii-mi și azi nu se mai schimbă,Căci între amândouă stă neclintita limbă.
Auie pe câmpuriClopot toropit.Soarelui, pământulDulce i-a zâmbit.Dangătele suieCătre cer seninȘi-și trimit ecoulPrin păduri de pin.Piere ștearsă lunaDincolo de râu,Peste valul sprinten,Slobozit din frâu.Valea se trezește,A dormit destul.Undeva, departe,Moare sunetul.
Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă,Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă.Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,S-asamăn între-olaltă viață și cu moarte;Ci cumpăna gândirii-mi și azi nu se mai schimbă,Căci între amândouă stă neclintita limbă.
Aud un clopot în Ardeal, departe,Cum liniștea în două se desparte.Bate prelung și dangătul îi sunăCa și cum cineva ar bate-n lună.Eu îl ascult sunând ca pe-o uimireDin milenara lui neadormire.Prin aerul de zvon electrizatPare că-i un suspin îndepărtat.E ca suspinul dușilor țăraniCare-l tot trag de două mii de ani!Nu pot să dorm și-ascult tăcut … Citește mai mult
Pierite chipuri, dintr-o ceață deasăMemoria le vede prin perdeleȘi ea atunci ca pe-un orfan mă lasă,Întreagă regăsindu-se în ele.Nălucile-nviate să le dăruiVreau, celor vii, dar mă cuprinde teamaClădirile de fum să nu le năruiȘi, grea, tăcerea își pogoară vama.Un clopot fără limbă, mut sunt, căruiDoar vântu-i suflă uneori alama.
Amar și dulce-mi pare ca-n nopți de iarnă stând,S-ascult, de lângă focul ce-n fumu-i se frământă,În depărtări puzderii de amintiri urcândÎncet din ceața-n care lung clopotele cântă.Prea fericit e-un clopot cu gâtul viguros,Ce, chiar bătrân, tot sprinten rămâne și vibreazăCând rugător chemarea și-o strigă credincios,Ca un ostaș în vârstă din cortu-i când veghează.
Gingaș zvon de clopot, linSufletu-mi cuprinde.Cântul primăverii-aș vreaZarea s-o colinde.Pân’ la casa cea cu floriZvonul lui să suie.De-o zări un trandafir,Că mi-e drag să-i spuie.
Priveliște ca-n palmă și-un clopot care sună:o seară ce aduce-o descătușare pură;iar asta pregătește ora bunăcând se apropie-o-nouă și gingașă figură…Ne iată-n cumpănă între un spațiu planși fleșa catedralei: o suliță cu zimți, –între-o prea vagă lume, pentru-a putea să-l simțipre înger, și-alta, densă, ce-i taie din elan.
La Mănăstirea CăprianaBate un clopot în zi de duminicăLa Căpriana rană pe rană,Rană pe rană se vindecă.Intră în templu, om al durerii.Nu-i o rușine să intri-n biserică.E o rușine liniștea seriiA o preface-n cazarmă isterică.Bate frumos un clopot,Bate un clopotAl învierii și bunei vestiri!Vine din cer un șopot.Vine un șopotȘi mă ridică din mare pustiiri!Bate … Citește mai mult
O toacă sună-n soare, și inima îmi bateAsemeni unui clopot de bronz străvechi ce-ar vreaSă stingă plânsu-amar al lumii întristateCu dangătu-i sonor și luminos, de stea.