Adierea
e ondulată
ca părul
unor fete.
Ca undele
unor tăblii vechi de lemn.
Adierea
țâșnește ca apa
și se împrăștie
– ca o albă-alinare –
prin defilee
și leșină
când se ciocnește de pieptul
muntelui, tare.
Sensul versurilor
Piesa descrie adierea vântului prin comparații poetice, evidențiind delicatețea și impactul său asupra naturii. Vântul este personificat și asociat cu imagini ale apei și ale alinării.