Verde, cât de drag mi-ești, verde,
Verde vânt. Și ramuri verzi.
Barca peste valul mării
și calul în munte, sus.
Ea cu umbra-n cingătoare
în balconul tău visează,
părul verde, verde fața,
cu ochi de argint, ca gheața.
Verde, cât de drag mi-ești, verde.
Pe sub luna mea țigancă
lucrurile stau privind-o
și ea nu le poate vede.
Verde, cât de drag mi-ești, verde.
Stele mari de promoroacă
vin cu peștele de umbră
ce deschide drum luminii.
Vântu-l freacă cu aspreala
ramurilor lor, smochinii
și, motan viclean, zbârlește
muntele agave acre.
Cine va veni? Pe unde?
Stană, în balcon rămasă
trupul verde, părul verde,
marea-amară ea visează.
Prietene, eu vreau să schimb
calul meu pa casa sa,
frâu-l dărui pe oglindă
și cuțitul pe manta.
Din pășunile din Cabra
sângerând, acuma vin.
Tinere, dacă-aș putea
acest târg l-aș încheia.
Dară eu nu mai sunt eu,
casa mea nu mai e-a mea.
Vreau, prietene, să mor
omenește-n pat la mine.
De oțel, ar fi mai bine,
cu cearșafuri de olandă.
Nu vezi rana despicată
de la piept la beregată?
trei sute de roze negre
pe pieptaru-ți alb dau floare.
Sângele ți se prelinge
iscodind spre cingătoare.
Dară eu nu mai sunt eu,
casa mea nu mai e-a mea.
Lasă-mă să urc încalțe
la balcoanele înalte,
lasă-mă să urc, mă lasă
pân’ la verzile balcoane.
La balcoanele de lună
unde apa-adânc răsună.
*
Și cei doi se suie-acum
la înaltele balcoane.
Lăsând urmă și de sânge
și de lacrime pe drum.
Lampioanele de tablă
peste case tremurau.
O mie de tamburine
de cristal zorii răneau.
Verde, cât de drag mi-ești, verde,
verde vânt și ramuri verzi.
Prietenii-amândoi suiră.
Vântul le lăsa în gură
gust de mentă și de fiere,
și un gust de busuioc.
Spune-mi und-i, frățioare,
fata-ți tristă, în ce loc?
Câte dăți te-a așteptat!
Câte dăți te-o aștepta
părul negru, chipul proaspăt,
în balconul verde, oaspăt!
peste ochiul de fântână
mi se legăna țiganca.
Părul verde, verde fața,
cu ochi de argint, ca gheața.
Peste apă ea atârnă
de un țurțure de lună.
Noaptea se făcu intimă
ca o piață mică, mică.
Gărzile civile bete
poarta o izbeau cu sete.
Verde, cât de drag mi-ești, verde,
Verde vânt și ramuri verzi.
Barca peste valul mării.
Și calul în munte, sus.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme ale morții, pierderii și ale unei realități distorsionate, printr-o serie de imagini simbolice și metaforice. Personajele par prinse într-o lume onirică, bântuite de amintiri și regrete, căutând o eliberare care nu vine.