Dulce plop,
dulce plop,
te-ai înveșmântat
în aur.
Ieri mai erai încă verde,
un verde nebun
de păsări glorioase.
Iar acum sub cer de august
te regăsesc abătut,
precum sunt și eu sub roșul
cer al sufletului meu.
Frăgezimea-nlănțuită
a trunchiului tău odihnă
va găsi-n inima mea
plină doar cu pietate.
Nătâng bunic al câmpiei!
Tu și eu
ne-am înveșmântat
în aur.
Sensul versurilor
The poem reflects on the transient nature of life and beauty, drawing a parallel between a golden-leafed poplar tree and the speaker's own feelings of sorrow and resignation. It's a meditation on aging, loss, and finding solace in nature's cycles.