Când te văd goală îmi amintesc pământul.
Pământul-ntins, neprihănit de cai.
Pământul fără-o trestie, formă pură
închisă viitorului: hotar de argint.
Când te văd goală înțeleg neliniștea
ploii ce caută un mijloc fragil,
ori febra mării cu chip uriaș
ce nu-și întâlnește lumina obrazului.
Sângele va suna prin iatacuri
și va veni c-o sabie fulgerătoare
dar tu nu vei ști unde se ascund
inima broaștei sau violeta.
Pântecul tău e-o luptă de rădăcini,
buzele, o auroră fără contur,
sub caldele roze-ale patului
gem morții schimbu-așteptându-și.
Sensul versurilor
The poem explores the connection between the female form and the earth, using vivid imagery to evoke a sense of both beauty and unease. It touches upon themes of mortality and the hidden aspects of existence, contrasting the purity of the natural world with the inevitability of decay.