Picuri de rouă adună
aripile privighetorii,
picuri limpezi de lună
de amăgirea ei plini.
Marmora fântânii adună
sărutul artezian,
vis al umilelor stele.
Copilele de prin grădini
toate îmi spun rămas bun
când trec, şi asemeni
clopotele parcă îmi spun.
Şi se sărută copacii
în asfinţit. Iară eu,
plângând merg pe drum,
fără scăpare, grotesc,
cu tristeţe de Cyrano
şi Quijote,
mântuitor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și tristețe, folosind imagini din natură și referințe literare pentru a ilustra o stare de singurătate și disperare. Naratorul se simte pierdut și grotesc, comparându-se cu personaje tragice precum Cyrano și Quijote.